S-AU STRÂNS PESTE 17.000 EURO ÎN CAMPANIA “CUIBURI PENTRU VIAȚĂ”

34 de personalități publice și-au oferit sprijinul pentru copiii prematuri

77,600 lei a fost suma strânsă în urma unei licitații publice

  34 personalități publice și-au oferit sprijinul pentru cauza copiilor prematuri, în cadrul proiectului ”Cuiburi pentru viață” desfășurat în perioada martie – mai 2016 de către Asociația Povestaşii, în parteneriat cu Asociația Unu și Unu. Proiectul s-a încheiat cu o licitație publică a expoziției fotografice în care au fost implicate vedete TV, actori, sportivi, artiști, creatori de modă, precum: Dan Bittman, Anca Țurcașiu, Tily Niculae, Delia , Dan Negru, Anca Lungu (Prințesa Polonic), Carmen Avram, Laura Olaru sau Leornard Doroftei. Suma strânsă în urma licitației a fost de 77,600 lei. 

Acestea au acceptat provocarea de a căuta fotografia cu jucăria preferată a copilăriei și de a se lăsa fotografiate în prezent cu aceeași jucărie, ca prin gestul lor să poată aduce schimbare în viața copiilor prematuri și a familiilor lor. Sumele colectate în cadrul acestui proiect sunt destinate achiziționării de seturi de cuiburi, botoșei și căciulițe, pentru a fi trimise în secțiile de prematuri ale maternităților, și pentru informarea părinților – susținerea cursurilor, liniei de prim ajutor, materiale educaționale. 

„Cuiburile care vor fi donate secției noastre sunt într-adevăr cuiburi pentru viață, căci îi ajută pe micuți să se simtă îngrijiți, iubiți, prețiosi, ingrediente de care are nevoie orice nou-născut pentru un început frumos și sănătos în viață, și mai cu seamă ei, cei mai mici dintre cei mici,”  Dr. Niculina Licuță Novaseliv, Șef Secție Neonatologie, Maternitatea Bucur. 

De asemenea, tot în cadrul proiectului un număr de 30 de jucării terapeutice pentru copiii prematuri au fost donate Maternității Bucur din București și, după procedurile specifice de sterilizare, se vor introduce în incubatoare, lângă bebeluși. 

Proiectul a fost susținut de către companiile Farmexim și Carrefour. La momentul licitației a putut participa orice persoană live pe Facebook.