E zi de joacă mâine, 1 iunie, în parcul IOR!

 Asociatia Povestasii se alătură chemării la distracție a prietenilor copiilor de la Itsy Bitsy. Ne instalăm în chioșcul fanfarei de la intrarea în parc dinspre Baba Novac (statuia lui A I Cuza), de la ora 16. Aducem toate jocurile copilăriei părinților ca să le împărțim cu copiii de astăzi: Păcăliciul de odinioară, Marocco, Nu te supăra, frate, Albă ca Zăpada, Domino, Avioane, X și Zero vor fi pe mesele de joc de la ora 16,30. De la 6 și jumătate după-amiază, facem oleacă de istorie în joacă cu Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga – povestași drăgălași – și gătim cu Prințesa Polonic, Anca Lungu, waffe gustoase, după care ne lingem degetele să ne întoarcem la joacă. Copilăria nu are frontiere de timp, iar poveștile o fac veșnică.